Prezentul articol își propune să arate modalitatile prin care proiectul „Calificare astazi, Succes in viitor” (POCU/726/6/12/135827) derulat de către S.C. ABEONA S.R.L, în calitate de Beneficiar, contribuie la realizarea temelor orizontale și secundare vizate de Ghidul Solicitantului – Conditii specifice „Creșterea nivelului de calificare a angajaților prin programe de formare continuă corelate cu nevoile pieței muncii”, AP 6, O.S. 6.12.

Astfel, în cadrul axei prioritare 6 – Educație si competențe, prioritatea de investiții 10.iii, obiectivul specific 6.12., sunt vizate urmatoarele teme secundare:

• 02 Inovare socială
• 05 Îmbunătățirea accesibilității, a utilizării și a calității tehnologiilor informației și comunicațiilor
• 06 Nediscriminare

Si următoarele teme orizontale:

• Egalitatea de șanse, Non-discriminarea.
• Utilizarea TIC și contribuția la dezvoltarea de competențe digitale.
• In acest articol va fi prezentata tema orizontala – Egalitatea de șanse, Non-discriminarea

Egalitatea de şanse este o valoare fundamentală a societăţii iar în România, stat de drept, democratic, demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane reprezintă valori supreme garantate de lege. Principiul egalităţii între etăţeni, al excluderii privilegilor şi discriminării sunt stipulate în legea fundamentală, Constituţia, precum şi în legislaţia privind egalitatea de şanse şi antidiscriminare. Anul 2007, an în care România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, a fost declarat de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene drept Anul Egalităţii de Şanse pentru Toţi. Au fost promovate începând de atunci o serie de programe care au vizat creşterea gradului de conştientizare asupra dreptului la egalitate şi nediscriminare, precum şi asupra problemei discriminării multiple, a creşterii participării în societate a grupurilor care sunt victime ale discriminării şi a participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor, facilitarea şi celebrarea diversităţii şi egalităţii, promovarea unei societăţi bazate mai mult pe coeziune şi incluziune socială.

Egalitatea, dreptatea, echitatea- sunt acestea doar aspiraţii sau pot fi promovate eficient în vieţile noastre ca indivizi angrenaţi în diverse instituţii sociale ? Cum putem face asta? De ce am investi eforturi în acest domeniu? Cine poate concepe, implementa şi evalua aceste aspecte la nivel institutional? Există multă literatură disponibilă pe acest subiect. Orice document de politici publice la nivelul Uniunii Europene are tema egalităţii ca temă transversală.

Egalitatea de şanse este un principiu fundamental al drepturilor omului care are la bază asigurarea participării depline a fiecarei persoane la viaţa economică şi socială, fără deosebire de originea etnică, sex, rasă, religie, vârstă, dezabilităţi, orientare sexuală, nivel de educaţie, etc. Dintr-o perspectivă mult mai aplicată, preocuparea pentru problemele de egalitate în general şi de egalitate de şanse în particular reprezintă de fapt o preocupare pentru problemele legate de drepturile omului (egalitate de jure) şi de rezolvarea unor segregări, marginalizări, discriminări sociale, economice, culturale care apar între diverse categorii de cetăţeni.

Conform Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) prin discriminare se înţelege “orice deosebire, excludere, restricţie saupreferinţă pe baza criteriilor prevăzute de legislaţia în vigoare. Criteriile stabilite de legislaţiaromânească sunt: rasă, naţionalitate, etnie,limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex,orientare sexuală, vârstă, handicap, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizatăprecum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii,folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilorfundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice” (http://cncd.org.ro/ce-este-discriminarea).

Forme, tipuri şi mecanisme de discriminare (selecţie) FORME de discriminare În România, conform Codului Muncii, art. 5 se consideră discriminare: „(2) Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă. (2) Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii. (4) Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. 2), dar care produc efectele unei discriminări directe”. În plus, se consideră discriminare multiplă „orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai multe criterii de discriminare” (art 4, par.g din legea 340/2006 care modifică şi completează legea 202/2002). Vom explica succint termenii:

Discriminare directă: a trata o persoană mai puţin favorabil faţă de o altă persoană aflată într-o situatie comparabilă cu aceasta, pe orice criteriu de discriminare care este prohibit conform legii.

Discriminare indirectă: a aplica prevederi, criterii sau practici, în aparenţă neutre, care, prin efectele pe care le generează, afectează nefavorabil persoane/grupuri sociale protejate; formă subtilă, poate trece neobservată, este mai greu de documentat.

Discriminare pozitivă (politici afirmative): tratament special pentru anumite persoane/grupuri vulnerabile în măsura în care acest lucru este necesar pentru a le permite să se bucure de aceleaşi oportunităţi cu ceilalţi.Sunt măsuri care se iau specific pentru promovarea principiului egalității de șanse pentru o categorie dezavantajată față de majoritate. Măsurile afirmative se inițiază pentru a oferi categoriei defavorizate o serie de avantaje, astfel încât să asigure șanse reale în accesul la anumite drepturi.

TIPURI de discriminări

Întâlnim discriminări în funcţie de etnie, vârstă, naţionalitate, orientare sexuală, nivel de trai, nivel de educaţie, handicap, religie etc. Acestea se referă la o serie de forme de tratament discriminatoriu la care sunt supuse anumite persoane-grupuri sociale din cauza apartenenţei lor la un anumit sex, gen, etnie, religie, vârstă, naţionalitate etc.

Discriminări de gen „Orice diferenţiere, excludere sau restricţie bazată pe sex, care are ca efect sau scop compromiterea sau anihilarea recunoaşterii şi exercitării depline de către femei a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în domeniile politic, economic, social, cultural şi civil sau în orice alt domeniu, indiferent de starea lor civilă, pe baza egalităţii dintre bărbaţi şi femei”

Genul se referă la acele înţelesuri şi norme sociale şi culturale ataşate/prescrise sexelor în anumite sisteme sociale particulare, prin intermediul cărora oamenii sunt catalogaţi drept feminini, masculini sau androgini (atunci când se combină ambele caracteristici). Dacă sexul se referă la diferenţele biologice dintre femei şi bărbaţi, genul se referă la modul în care o anumită cultură defineşte aceste diferenţe, la deosebirile între modul în care femeile şi bărbaţii îşi trăiesc viaţa şi la modul în care indivizii îşi văd viaţa lor şi a altora în termenii dihotomiei masculin – feminin.

Conceptul de egalitate de șanse între femei și bărbați este definit în Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care România a transpus prevederile Convenției privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW – 1982). În sensul legii, prin egalitate de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi se înţelege luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor, aspiraţiilor diferite ale persoanelor de sex masculine şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora.

Promovarea principiilor de egalitate de şanse reprezintă un proces continuu care implică mulţi factori micro şi macro sociali. Politicile publice sunt produse şi promovate de oameni care trebuie să înţeleagă importanţa aspectelor de egalitate de şanse, să fie informaţi despre specificul acestor probleme şi să fie şi dedicaţi integrării acestor probleme în politicile publice. Toate instituţiile sociale contribuie la formarea oamenilor (mai putem spune formarea societăţii!) în spiritul respectării principiilor egalităţii şi diversităţii.

Educaţia formală şi informală este esenţială pentru formarea setului de valori fundamentale pentru fiecare generaţie. Familia sau mass media sunt de asemenea instituţii sociale fundamentale pentru dezvoltarea spiritului critic în raport cu posibilele capcane produse de existenţa şi perpetuarea unor stereotipuri şi prejudecăţi la nivel social.

Există în acelaşi timp o serie de organizaţii la nivel național, european şi global care se ocupă sistematic de implementarea strategiilor de egalitate de şanse, de integrarea principiilor egalităţii de şanse (aşa numitele politici de mainstreaming) în toate domeniile. O lege mai bună privind violenţa domestică sau drepturile minorităţilor sexuale se promovează fiind susţinută de politici ale diversităţii şi egalităţii de şanse. Un pachet de măsuri privind “echilibru dintre viaţa de familie şi carieră” introdus într-o organizaţie sau revizuirea unui cod de etică al unui domeniu de activitate din perspectiva egalităţii de şanse sunt exemple de bune practici care sunt strâns legate de existenţa unor politici publice care promovează constant principiile diversităţii, egalităţii de şanse.

1. a) INSTITUŢII privind egalitatea de şanse

Instituţii naţionale (selecţie): Fiecare dintre instituţiile menţionate mai jos are  obiective directe sau indirecte care vizează abordarea instituţională a problemelor de egalitate de şanse.

• ANES- Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi
• Comisii permanente pentru egalitate de sanse între femei si barbati în Parlamentul României
• Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (C.N.C.D.)
• Ministerele
• Comisia Naţională în domeniul Egalităţii de şanse între Femei si Bărbaţi (CONES)
• Consiliul Economic şi Social (CES)
• Avocatul Poporului
• Inspecţia muncii
• Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM)
• Agentia Naţională pentru Romi
• Direcţia Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale, Familiei şi Persoanelor Vârstnice
• Confederaţiile sindicale
• Organizaţii non-guvernamentale (un catalog al acestor organizaţii poate fi consultat pe site-ul Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC): http://www.fdsc.ro/)

Instituţii europene şi internaţionale (selecţie): toate instituţiile europene (de tip Comisia Europeană, Parlamentul European), UNESCO – pe probleme de educaţie, ştiinţă, cultură, UNICEF-pe problemele copiilor, ILO- pe probleme de piaţa muncii, UNHCR- pe probleme de refugiaţi, EQUINET-European Network of Equality Bodies (www.equinet), EIGE – Institutul European pentru Egaltiatea de Gen (www.wige.eu) şi multe altele.

1. c) BUNE PRACTICI în promovarea egalităţii de şanse în politicile publice Există desigur şi o serie de bune practici în ceea ce priveşte integrarea problematicii de gen în context institutional prin intermediul politicilor publice. Dincolo de exemple punctuale, concrete există o serie de iniţiative generale care s-au dovedit în diverse etape şi contexte a fi eficiente în promovarea egalităţii de şanse în politicile publice dar nu numai. Pentru ca problematica egalităţii de şanse să fie integrată eficient în cadrul politicilor publice (deci să fie “o bună practică”) este nevoie cel puţin de:

• alocarea de resurse specifice: bani, timp, oameni (specialişti)
• implicarea (pe cât posbil a) tuturor stakeholderilor în promovarea acestor aspecte
• monitorizare şi evaluare permanent a gradului de integrare a acestor aspecte
• dăugaţi şi alte condiţii necesare.

Lista este deschisă O politică publică este una integratoare cu privire la egalitatea de şanse (deci este „o bună practică”) în măsura în care vizează direct sau/şi indirect aspecte legate de:

• reducerea sărăciei, creşterea economică şi consolidarea cetăţeniei;
• dezvoltarea unui proces pro-activ de combatere a inegalităţilor şi discriminării
• politici economice şi sociale cu impact major care pot produce resurse importante;
• folosirea la maxim a potenţialului economic şi cultural al diverselor grupuri sociale;
• redirecţionarea inteligentă şi nondiscriminatorie a resurselor limitate;
• adăugaţi şi alte condiţii necesare.

Pentru promovarea egalităţii de şanse în cadrul politicilor publice ce vizează în general piaţa muncii foarte utile se dovedesc a fi, din practica multor ţări din UE:

• campaniile de informare şi conştientizare;
• documente prietenoase şi actualizate (de tip ghiduri) privind problematica egalităţii de şanse;
• cursuri de formare şi pregătire continuă în domeniu;
• reţele internaţionale de schimb de experienţe de bune practici în domeniu;

Principalele grupuri vulnerabile din România sunt (conform Hotărâre Guvernului nr. 383/2015 pentru aprobarea Strategiei Naționale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020 și a Planului Strategic de Acțiuni pentru perioada 2015-2020).

1. Persoane sărace

• Copii săraci, mai ales aceia care trăiesc în familii cu mulți copii sau în familii monoparentale;
• Persoane sărace angajate, mai ales muncitori subcalificați (în principal din mediul rural),lucrători pe cont propriu atât în agricultură, cât și în alte domenii;
• Tineri șomeri și NEETs(persoane care nu sunt angajate și nu sunt înscrise în sistemul de învățământ sau de formare profesională);
• Persoane cu vârste între 50 și 64 de ani care nu sunt încadrate profesional și care sunt excluse din programele de asistență socială;
• Persoane vârstnice sărace, mai ales cele care locuiesc cu membri ai familiei aflați în întreținere saupersoane vârstnice singure.

2. Copii și tineri lipsiți de îngrijire și sprijin parental

• Copii abandonați în unități medicale;
• Copii care trăiesc în centre de plasament mari, de tip vechisau calitate slabă;
• Tineri care părăsesc sistemul de protecţie a copilului;
• Copii și tineri care trăiesc pe stradă;Copii cu părinți care lucrează în străinătate, mai ales aceia cu amândoi părinții în străinătate și cei care se confruntă cu separarea pe termen lung de părinții lor;
• Copii lipsiți de libertate;
• Mame adolescente.

3. Persoane vârstnice singure sau dependente

• Persoane vârstnice care locuiesc singure și/sau sunt dependente şi/sau care au nevoi complexe de îngrijire;

4. Romi

• Copii și adulți de etnie romă cu risc de a fi excluși din familii fără a avea un venit sustenabil.

5. Persoane cu dizabilităţi

• Copii și adulți cu dizabilități, inclusiv persoane invalide și cu o concentrare pe persoanele cu nevoi complexe.

6. Alte grupuri vulnerabile

• Persoane care suferă de dependență de alcool, droguri și alte substanțe toxice;
• Persoane lipsite de libertate sau aflate sub control judiciar;
• Persoaneaflate în evidențele serviciilor de probațiune, față de care au fost dispuse măsuri sau sancțiuni neprivative de libertate (persoanele față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiționată -în cazul în care restul rămas neexecutat din pedeapsă este de 2 ani sau mai mare și persoanele față de care s-a dispus executarea pedepsei amenzii prin prestarea de muncă în folosul comunității);
• Minori aflați în evidențele serviciilor de probațiune (minorii sancționați cu o măsură educativă neprivativă de libertate, față de care s-a dispus înlocuirea măsurii educative privative de liberate sau liberarea din detenție);
• Persoane fără domiciliu;
• Victime ale violenței domestice;
• Victime ale traficului de ființe umane;
• Refugiați și imigranți.
• Persoane care trăiesc în comunități marginalizate, Comunităţile rurale sărace;
• Comunităţile urbane marginalizate;
• Comunități rome sărace și marginalizate.